"Cine ar putea sa-mi smulga radacinile ei crescute pana in adancurile mele cele mai insondabile ? Iubirile mari sunt tocmai cele de care te indoiesti cel mai mult.
Totusi ,in randuiala aceasta cuminte a mortii , un gand se agata timid de viata. A tras un colt de umbra si mi-a luminat drumul pe care l-as fi strabatut de aici inainte . Mi-a aratat perspectivele , bucuriile , victoriile care ma asteptau. Degeaba ! Toate imi par sterse ,serbede,fara noima.Pentru cine as mai tine prelegii ?Pentru cine as mai smulge onoruri ? Ea nu mai este , si o data cu ea ,dispare sensul tuturor stradaniilor mele,insusi rostul existentei, mele.De acum s-a prabusit temelia pe care se cladesc fapte noi , imi lipsesc indemnul,scopul,nadejdea,rasplata,visul,tot...tot...! [...]
Nu , nu imi pare rau de nimeni, de nimic...Nici de ceea ce las in urma mea...
Amcredinta ferma ca viata mea a inceput cu ea si se sfarseste odata cu ea.
Oricum, a fost prea frumos ca sa se sfarseasca altfel . Adio !..."